In luna august, ziua a saptea, facem
pomenirea Prea Cuvioasei Maicii noastre Teodora de la Sihla, care a
sihastrit multi ani, la sfarsitul secolului al XVIl-lea, intr-o pestera
din preajma Schitului Sihla-Neamt.
Aceasta floare duhovniceasca de mare
pret si mireasa a lui Hristos, pe care a odraslit-o pamantul
binecuvantat al Moldovei, s-a nascut pe la jumatatea secolului al
XVII-lea, in satul Vanatori-Neamt, din parinti binecredinciosi si
iubitori de Dumnezeu. Tatal ei, Stefan Joldea Armasul, avea dregatorie
ostaseasca, asa cum si numele il arata, fiind paznic al Cetatii
Neamtului si "armas", adica facator de arme pentru cei ce aparau vestita
Cetate a Moldovei. Iar mama sa, al carei nume nu ne este cunoscut, se
ingrijea de casa si de buna crestere, in frica de Dumnezeu, a celor doua
fiice, Teodora si Maghita (Maghiolita).
Fiica mai tanara s-a mutat curand la
Dumnezeu iar fericita Teodora, ajungand la varsta randuita a fost
casatorita de catre parinti, impotriva vointei ei, cu un tanar evlavios
din Ismail. Dar, neavand ei copii, iar sufletul Teodorei fiind ranit de
dragostea pentru mirele ei lisus Hristos inca din copilarie, ardea de
dorinta unei vieti cu totul curate, inchinate numai lui Dumnezeu. La
aceasta o indemna si duhovnicul ei, precum si firea ei singuratica,
ravna pentru rugaciunea de taina si amintirea marilor sihastri ce se
nevoiau in acea vreme prin padurile si muntii din tinutul Neamt - vechii
ei sfatuitori.
Astfel, fericita Teodora a imbratisat
cinul monahal la Schitul Varzaresti-Vrancea, iar dupa doi ani sotul ei
s-a calugarit in Schitul Poiana Marului, sub, numele de Eleodor. Asa a
binevoit Dumnezeu sa-i povatuiasca pe amandoi pe calea sfinteniei si a
mantuirii.
Fiecare dintre vietuitoarele schitului
de maici se nevoia cu mare ravna pentru Hristos, insa Cuvioasa Teodora,
fiind intarita de harul Duhului Sfant, intrecea pe toate celelalte
surori cu rugaciunea, cu smerenia si cu nevointa duhovniceasca.
Dupa cativa ani, navalind turcii in
partile Buzaului, au dat foc Schitului Varzaresti. Atunci toate surorile
din obste s-au risipit in padurile seculare din partea locului,
asteptand sa treaca primejdia si mania lui Dumnezeu. La fel a facut si
Cuvioasa Teodora, care s-a retras in munti impreuna cu stareta ei,
schimonahia Paisia, a carei ucenica era. Acolo se nevoiau singure,
acoperite de mania lui Dumnezeu, in post si rugaciune, rabdand multe
ispite de la diavoli, foame, frig si tot felul de incercari.
Dupa ce a trecut la Domnul stareta ei,
fericita Teodora, in urma unei descoperiri dumnezeiesti, a parasit
muntii Buzaului si s-a retras in patria ei mult iubita din partile
Neamtului, pentru a se nevoi in padurile neumblate din jurul schiturilor
Sihastria si Sihla. Dupa ce mai intai s-a inchinat la icoana facatoare
de minuni a Maicii Domnului de la Manastirea Neamt, egumenul Lavrei a
trimis-o la Sihastria sa urmeze sfatul egumenului de aici. Cu
binecuvantarea ieroschimonahului Varsanufie, egumenul Sihastriei,
fericita Teodora a fost incredintata duhovnicului Pavel, care a dus-o in
pustie, in apropierea Schitului Sihla, sfatuind-o ca, de va rabda
asprimea vietii pustnicesti, sa ramana acolo pana la moarte; iar de nu
va putea suferi ispitele si frigul iernii, sa se aseze la o sihastrie de
calugarite.
Asa a ajuns fericita Teodora in muntii
Sihlei, iar un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa, nu departe de
schit si de pestera care ii poarta numele pana astazi. Acolo s-a nevoit
Cuvioasa barbateste multi ani, ostenindu-se singura in post si rugaciuni
de toata noaptea, in lacrimi si mii de metanii, uitata de lume,
indurand multe ispite si naluciri de la diavoli foame, lipsa, ganduri si
mai ales frigul aspru al iernii. Numai Cuviosul Pavel din Sihastria,
duhovnicul ei, o cerceta din cand in cand, o marturisea, o imbarbata, o
impartasea cu Sfintele Taine si ii ducea cele de trebuinta. Dupa un timp
a raposat fericitul duhovnic Pavel, nu departe de Schitul Sihla, intr-o
mica coliba pustniceasca, iar Cuvioasa Teodora a ramas cu totul
singura, caci nimeni nu stia locul si aspra ei nevointa. Cu timpul i
s-au rupt si hainele, iar ca hrana avea doar macris, fructe de padure si
alune, in aceasta scoala a linistii si nevointei a dobandit Cuvioasa
darul rugaciunii de foc, care se lucreaza in inima, darul lacrimilor, al
rabdarii si al negraitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia
nici de frig, nici de foame, nici diavolii nu o mai puteau birui, caci
dobandise darul facerii de minuni si era ca un diamant stralucitor in
muntii Sihlei, fiind uitata de oameni, dar umbrita de darul Duhului
Sfant.
Odata, navalind turcii sa prade
manastirile si satele, au ajuns pana la Sihla, iar Sfanta Teodora s-a
adapostit in pestera ei din apropiere. Descoperind-o paganii, ea s-a
rugat lui Dumnezeu s-o scape din mainile lor. in clipa aceea, prin
minune, s-a crapat stanca din fundul pesterii, cum se vede pana astazi,
iar fericita s-a izbavit de moarte, in aceasta pestera s-a nevoit Sfanta
Teodora in ultimii ani ai vietii sale, rugandu-se neincetat lui
Dumnezeu cu rugaciunea cea de taina a inimii, incat i se lumina fata,
iar trupul ei se ridica de la pamant, asemenea Sfintei Maria Egipteanca.
Din timp in timp pasarile cerului ii aduceau in ciocurile lor, prin
voia Domnului, faramituri de paine de la trapeza Schitului Sihastria,
iar apa bea din scobitura unei stanci din apropiere, numita astazi
"Fantana Sfintei Teodora".
Ajungand Sfanta Teodora aproape de
sfarsitul vietii si cunoscand ca o cheama Hristos la cerestile locasuri,
unde este odihna si desfatarea tuturor sfintilor, se ruga cu lacrimi
lui Dumnezeu sa-i trimita un preot ca sa o impartaseasca cu Preacuratele
Taine, inainte de obstescul sfarsit. Astfel, cu randuiala de sus,
egumenul Sihastriei a observat ca pasarile duceau faramituri spre Sihla
si a trimis doi frati sa vada unde anume se duc. Calauziti de mana lui
Dumnezeu, fratii au ajuns noaptea aproape de pestera Sfintei Teodora si
au vazut-o cum se ruga cu mainile inaltate spre cer, invaluita in lumina
de foc. Atunci, infricosandu-se, au strigat, iar Cuvioasa i-a chemat pe
nume, le-a cerut o haina sa se acopere, caci era goala si le-a poruncit
sa coboare la Sihastria si sa aduca un duhovnic ca s-o impartaseasca cu
Trupul si Sangele lui Hristos.
Calauziti de o lumina cereasca, fratii
au mers repede si dimineata au adus la pestera pe ieromonahul Antonie si
ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine. Dupa ce Sfanta Teodora si-a
facut cuvenita spovedanie si si-a destainuit viata, ostenelile si
ispitele ei, a rostit Crezul, s-a inchinat, a primit dumnezeiestile
Taine si, multumind lui Dumnezeu pentru toate, si-a dat duhul in mainile
Lui. Apoi, parintii au facut slujba inmormantarii si au ingropat
sfantul ei trup in pestera. Aceasta s-a petrecut in al treilea deceniu
al secolului al XVIII-lea.
Trupul Sfintei Teodora a ramas tainuit
in pestera pana dupa anul 1830, cand familia domnitorului moldovean
Mihail Sturdza, care a reinnoit Schitul Sihla, a asezat moastele ei in
racla de pret si le-a depus in biserica schitului spre inchinare. Apoi,
zidind o biserica noua la mosia lor din satul Miclauseni-Iasi, le-a adus
in aceasta biserica si multa lume venea aici spre inchinare, primind
ajutorul Cuvioasei, in anul 1856 familia Sturdza a convenit cu
conducerea Manastirii Pecersca din Kiev sa le daruiasca sfintele moaste,
in schimbul unor vesminte preotesti si arhieresti, ceea ce s-a facut.
Asa s-au instrainat moastele Sfintei Teodora din patria ei si se
pastreaza in catacombele de la Pecersca, asezate in racla de mult pret,
pe care scrie aceste cuvinte: "Sfanta Teodora din Carpati".
Aceasta este, pe scurt, viata Sfintei
Teodora de la Sihla si acestea sunt faptele ei, prin care a bineplacut
lui Dumnezeu, numarandu-se in cetele sfintilor din cer si fiind socotita
cea mai aleasa nevoitoare pe care a odraslit-o vreodata tara noastra.
Cu ale ei sfinte rugaciuni, Doamne
Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mantuieste pe
noi toti, impreuna cu tara si poporul cel binecredincios. Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu