duminică, 3 februarie 2013

PSALMII 1-10

        
PSALMUL 1 
Al lui David. 
1. Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut; 
2. Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea. 
3. Şi va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa şi frunza lui nu va cădea şi toate câte va face vor spori: 
4. Nu sunt aşa necredincioşii, nu sunt aşa! Ci ca praful ce-l spulberă vântul de pe faţa pământului. 
5. De aceea nu se vor ridica necredincioşii la judecată, nici păcătoşii în sfatul drepţilor. 
6. Că ştie Domnul calea drepţilor, iar calea necredincioşilor va pieri. 
5. Atunci va grăi către ei intru urgia Lui şi întru mânia Lui îi va tulbura pe ei; 
6. Iar Eu sunt pus împărat de El peste Sion, muntele cel sfânt al Lui, vestind porunca Domnului. 
7. Domnul a zis către Mine: "Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut! 
8. Cere de la Mine şi-ţi voi da neamurile moştenirea Ta şi stăpânirea Ta, marginile pământului. 
9. Le vei paşte pe ele cu toiag de fier; ca pe vasul olarului le vei zdrobi!" 
10. Şi acum împăraţi, înţelegeţi! Învăţaţi-vă toţi, care judecaţi pământul! 
11. Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi de El cu cutremur. 
12. Luaţi învăţătură, ca nu cumva să Se mânie Domnul şi să pieriţi din calea cea dreaptă, când se va aprinde degrab mânia Lui! Fericiţi toţi cei ce nădăjduiesc în El. 


PSALMUL 2 
Al lui David. 
1. Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi popoarele au cugetat deşertăciuni? 
2. S-au ridicat împăraţii pământului şi căpeteniile s-au adunat împreună împotriva Domnului şi a unsului Său, zicând: 
3, "Să rupem legăturile lor şi să lepădăm de la noi jugul lor". 
4. Cel ce locuieşte în ceruri va râde de dânşii şi Domnul îi va batjocori pe ei! 
5. Atunci va grăi către ei întru urgia Lui şi întru mânia Lui îi va tulbura pe ei; 
6. Iar Eu sunt pus împărat de El peste Sion, muntele cel sfânt al Lui, vestind porunca Domnului. 
7. Domnul a zis către Mine: "Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut! 
8. Cere de la Mine şi-Ţi voi da neamurile moştenirea Ta şi stăpânirea Ta marginile pământului. 
9. Le vei paşte pe ele cu toiag de fier; ca pe vasul olarului le vei zdrobi!" 
10. Şi acum împăraţi înţelegeţi! Învăţaţi-vă toţi, care judecaţi pământul! 
11. Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi de El cu cutremur. 
12. Luaţi învăţătură, ca nu cumva să Se mânie Domnul şi să pieriţi din calea cea dreaptă, când se va aprinde degrab mânia Lui! Fericiţi toţi cei ce nădăjduiesc în El. 

      
PSALMUL 3 
Al lui David. 
1. Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se scoală asupra mea; 
2. Mulţi zic sufletului meu: "Nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui! " 
3. Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi Cel ce înalţi capul meu. 
4. Cu glasul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui. 
5. Eu m-am culcat şi am adormit; sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini. 
6. Nu mă voi teme de mii de popoare, care împrejur mă împresoară. 
7. Scoală, Doamne, mântuieşte-mă, Dumnezeul meu, că Tu ai bătut pe toţi cei ce mă vrăjmăşesc în deşert; dinţii păcătoşilor ai zdrobit. 
8. A Domnului este mântuirea şi peste poporul Tău, binecuvântarea Ta. 

        
PSALMUL 4 
Al lui David. 
1. Când Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptăţii mele! Întru necaz m-ai desfătat! Milostiveşte-Te spre mine şi ascultă rugăciunea mea. 
2. Fiii oamenilor, până când grei la inimă? Pentru ce iubiţi deşertăciunea şi căutaţi minciuna? 
3. Să ştiţi că minunat a făcut Domnul pe cel cuvios al Său; Domnul mă va auzi când voi striga către Dânsul. 
4. Mâniaţi-vă, dar nu greşiţi; de cele ce ziceţi în inimile voastre, întru aşternuturile voastre, vă căiţi. 
5. Jertfiţi jertfa dreptăţii şi nădăjduiţi în Domnul. 
6. Mulţi zic: "Cine ne va arăta nouă cele bune?" Dar s-a însemnat peste noi lumina feţei Tale, Doamne! 
7. Dat-ai veselie în inima mea, mai mare decât veselia pentru rodul lor de grâu, de vin şi de untdelemn ce s-a înmulţit. 
8. Cu pace, aşa mă voi culca şi voi adormi, că Tu, Doamne, îndeosebi întru nădejde m-ai aşezat. 


PSALMUL 5 
Al lui David. 
l. Graiurile mele ascultă-le, Doamne! Înţelege strigarea mea! 
2. Ia aminte la glasul rugăciunii mele, Împăratul meu şi Dumnezeul meu, căci către Tine, mă voi ruga, Doamne! 
3. Dimineaţa vei auzi glasul meu; dimineaţa voi sta înaintea Ta şi mă vei vedea. 
4. Că Tu eşti Dumnezeu, Care nu voieşti fărădelegea, nici nu va locui lângă Tine cel ce vicleneşte. 
5. Nu vor sta călcătorii de lege în preajma ochilor Tăi. Urât-ai pe toţi cei ce lucrează fără de lege. 
6. Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna; pe ucigaş şi pe viclean îl urăşte Domnul. 
7. Iar eu, întru mulţimea milei Tale, voi intra în casa Ta, închina-mă-voi spre sfânt locaşul Tău, întru frica Ta. 
8. Doamne, povăţuieşte-mă întru dreptatea Ta din pricina duşmanilor mei! Îndreptează înaintea mea calea Ta. 
9. Că nu este în gura lor adevăr, inima lor este deşartă; groapă deschisă grumazul lor, cu limbile lor viclenesc. 
10. Judecă-i pe ei, Dumnezeule; să cadă din sfaturile lor; după mulţimea nelegiuirilor lor, alungă-i pe ei, că Te-au amărât, Doamne, 
11. şi să se veselească toţi cei ce nădăjduiesc întru Tine; în veac se vor bucura şi le vei fi lor sălaş şi se vor lăuda cu Tine toţi cei ce iubesc numele Tău. 
12. Că Tu vei binecuvânta pe cel drept, Doamne, căci cu arma bunei voiri ne-ai încununat pe noi.



        
PSALMUL 6 
Al lui David. 
1. Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi. 
2. Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele; 
3. Şi sufletul meu s-a tulburat foarte şi Tu, Doamne, până când? 
4. Întoarce-Te, Doamne; izbăveşte sufletul meu, mântuieşte-mă, pentru mila Ta. 
5. Că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine. Şi în iad cine Te va lăuda pe Tine? 
6. Ostenit-am întru suspinul meu, spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele aşternutul meu voi uda. 
7. Tulburatu-s-a de supărare ochiul meu, îmbătrânit-am între toţi vrăjmaşii mei. 
8. Depărtaţi-vă de la mine toţi cei ce lucraţi fărădelegea, că a auzit Domnul glasul plângerii mele. 
9. Auzit-a Domnul cererea mea, Domnul rugăciunea mea a primit. 
10. Să se ruşineze şi să se tulbure foarte toţi vrăjmaşii mei; să se întoarcă şi să se ruşineze foarte degrab. 

       
PSALMUL 7 
Al lui David. 
l. Doamne, Dumnezeul meu, în Tine am nădăjduit. Mântuieşte-mă de toţi cei ce mă prigonesc şi mă izbăveşte, 
2. Ca nu cumva să răpească sufletul meu ca un leu, nefiind cine să mă izbăvească, nici cine să mă mântuiască. 
3. Doamne, Dumnezeul meu, de am făcut aceasta, de este nedreptate în mâinile mele, 
4. De am răsplătit cu rău celor ce mi-au făcut mie rău şi de am jefuit pe vrăjmaşii mei fără temei, 
5. Să prigonească vrăjmaşul sufletul meu şi să-l prindă, să calce la pământ viaţa mea şi mărirea mea în ţărână să o aşeze. 
6. Scoală-Te, Doamne, întru mânia Ta, înalţă-Te până la hotarele vrăjmaşilor mei; scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, cu porunca cu care ai poruncit 
7. Şi adunare de popoare Te va înconjura şi peste ea la înălţime Te întoarce. 
8. Domnul va judeca pe popoare; judecă-mă, Doamne, după dreptatea mea şi după nevinovăţia mea. 
9. Sfârşească-se răutatea păcătoşilor şi întăreşte pe cel drept, Cel ce cerci inimile şi rărunchii, Dumnezeule drepte. 
10. Ajutorul meu de la Dumnezeu, Cel ce mântuieşte pe cei drepţi la inimă. 
11. Dumnezeu este judecător drept, tare şi îndelung-răbdător şi nu se mânie în fiecare zi. 
12. De nu vă veţi întoarce, sabia Sa o va luci, arcul Său l-a încordat şi l-a pregătit 
13. Şi în el a gătit unelte de moarte; săgeţile Lui pentru cei ce ard le-a lucrat. 
14. Iată a poftit nedreptatea, a zămislit silnicia şi a născut nelegiuirea. 
15. Groapă a săpat şi a adâncit-o şi va cădea în groapa pe care a făcut-o. 
16. Să se întoarcă nedreptatea lui pe capul lui şi pe creştetul lui silnicia lui să se coboare. 
17. Lăuda-voi pe Domnul după dreptatea Lui şi voi cânta numele Domnului Celui Preaînalt. 


PSALMUL 8 
Al lui David. 
1. Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul! Că s-a înălţat slava Ta, mai presus de ceruri. 
2. Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvârşit laudă, pentru vrăjmaşii Tăi, ca să amuţeşti pe vrăjmaş şi pe răzbunător. 
3. Când privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna şi stelele pe care Tu le-ai întemeiat, îmi zic: 
4. Ce este omul că-ţi aminteşti de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el? 
5. Micşoratu-l-ai pe dânsul cu puţin faţă de îngeri, cu mărire şi cu cinste l-ai încununat pe el. 
6. Pusu-l-ai pe dânsul peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui. 
7. Oile şi boii, toate; încă şi dobitoacele câmpului; 
8. Păsările cerului şi peştii mării, cele ce străbat cărările mărilor. 
9. Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul!

PSALMUL 9 
Al lui David. 
1. Lăuda-Te-voi, Doamne, din toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale. 
2. Veseli-mă-voi şi mă voi bucura de Tine; cânta-voi numele Tău, Preaînalte. 
3. Când se vor întoarce vrăjmaşii mei înapoi, slăbi-vor şi vor pieri de la faţa Ta! 
4. Că ai făcut judecata mea şi dreptatea mea; şezut-ai pe scaun, Cel ce judeci cu dreptate. 
5. Certat-ai neamurile şi au pierit nelegiuiţii; stins-ai numele lor în veac şi în veacul veacului. 
6. Vrăjmaşului i-au lipsit de tot săbiile şi cetăţile i le-ai sfărâmat; pierit-a pomenirea lor în sunet. 
7. Iar Domnul rămâne în veac; gătit-a scaunul Lui de judecată 
8. Şi El va judeca lumea; cu dreptate va judeca popoarele. 
9. Şi a fost Domnul scăpare săracului, ajutor la vreme potrivită în necazuri. 
10. Să nădăjduiască în Tine cei ce cunosc numele Tău, că n-ai părăsit pe cei ce Te caută pe Tine, Doamne! 
11. Cântaţi Domnului, Celui ce locuieşte în Sion, vestiţi între neamuri faptele Lui. 
12. Că Cel ce răzbună sângele lor şi-a adus aminte. N-a uitat strigătul săracilor. 
13. Miluieşte-mă, Doamne! Vezi smerenia mea, de către vrăjmaşii mei, Cel ce mă înalţi din porţile morţii, 
14. Ca să vestesc toate laudele Tale, în porţile fiicei Sionului; veseli-mă-voi de mântuirea Ta! 
15. Căzut-au neamurile în groapa pe care au făcut-o; în cursa aceasta, pe care au ascuns-o, s-a prins piciorul lor. 
16. Se cunoaşte Domnul când face judecată! Întru faptele mâinilor lui s-a prins păcătosul. 
17. Să se întoarcă păcătoşii în iad; toate neamurile care uită pe Dumnezeu. 
18. Că nu până în sfârşit va fi uitat săracul, iar răbdarea săracilor în veac nu va pieri. 
19. Scoală-Te, Doamne, să nu se întărească omul; să fie judecate neamurile înaintea Ta! 
20. Pune, Doamne, legiuitor peste ele, ca să cunoască neamurile că oameni sunt. 
21. Pentru ce, Doamne, stai departe? Pentru ce treci cu vederea la vreme de necaz? 
22. Când se mândreşte necredinciosul, se aprinde săracul; se prind în sfaturile pe care le gândesc. 
23. Că se laudă păcătosul cu poftele sufletului lui, iar cel ce face strâmbătate, pe sine se binecuvintează. 
24. Întărâtat-a cel păcătos pe Domnul, după mulţimea mâniei lui; nu-L va căuta; nu este Dumnezeu înaintea lui. 
25. Spurcate sunt căile lui în toată vremea; lepădate sunt judecăţile Tale de la faţa lui, peste toţi vrăjmaşii lui va stăpâni. 
26. Că a zis întru inima sa: Nu mă voi clinti din neam în neam, rău nu-mi va fi. 
27. Gura lui e plină de blestem, de amărăciune şi de vicleşug; sub limba lui osteneală şi durere. 
28. Stă la pândă în ascuns cu cei bogaţi ca să ucidă pe cel nevinovat; ochii lui spre cel sărac privesc. 
29. Pândeşte din ascunziş, ca leul din culcuşul său; pândeşte ca să apuce pe sărac, pândeşte pe sărac ca să-l tragă la el. 
30. În lanţul lui îl va smeri; se va pleca şi va cădea asupra lui, când va stăpâni pe cei săraci. 
31. Că a zis în inima lui: "Uitat-a Dumnezeu! Întors-a faţa Lui, ca să nu vadă până în sfârşit!" 
32. Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, înalţă-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până în sfârşit! 
33. Pentru ce a mâniat necredinciosul pe Dumnezeu? Că a zis în inima lui: Domnul nu va cerceta! 
34. Vezi, pentru că Tu priveşti la necazuri şi la durere, ca să le iei în mâinile Tale; căci în Tine se încrede săracul, iar orfanului Tu i-ai fost ajutor. 
35. Zdrobeşte braţul celui păcătos şi rău, păcatul lui va fi căutat şi nu se va afla. 
36. Împărăţi-va Domnul în veac şi în veacul veacului! Pieriţi neamuri din pământul Lui. 
37. Dorinţa săracilor a auzit-o Domnul; la râvna inimii lor a luat aminte urechea Ta. 
38. Judecă pe sărac şi pe smerit, ca să nu se mai mândrească omul pe pământ. 

PSALMUL 10 
Al lui David. 
1. În Domnul am nădăjduit. Cum veţi zice sufletului meu: "Mută-te în munţi, ca o pasăre?" 
2. Că iată păcătoşii au încordat arcul, au gătit săgeţi în tolbă, ca să săgeteze în întuneric pe cei drepţi la inimă. 
3. Că au surpat ceea ce ai aşezat; dar dreptul ce a făcut? 
4. Domnul este în locaşul cel sfânt al Său, Domnul în cer are scaunul Său. Ochii Lui spre sărac privesc, genele Lui cercetează pe fiii oamenilor. 
5. Domnul cercetează pe cel drept şi pe cel necredincios; iar pe cel ce iubeşte nedreptatea îl urăşte sufletul Său. 
6. Va ploua peste păcătoşi laţuri, foc şi pucioasă; iar suflare de vifor este partea paharului lor. 
7. Că drept este Domnul şi dreptatea a iubit şi faţa Lui spre cel drept priveşte. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu