MANASTIREA IZVORUL MURESULUI-HARGHITA

25 vietuitoare, viata de obste
Hram: Adormirea Maicii Domnului; Sfantul loan Botezatorul (paraclis)
Acces: DN12, din Miercurea Ciuc (35 km), din Gheorgheni (15 km);
Stareta: monahia Miriam Oprea;
Cazare: 60 locuri (doar vara)
Adresa: loc. Izvorul Muresului, 537356, jud. Harghita;

 Manastirea Izvorul Muresului este situata  la poalele Muntelui Hasmasul Mare, la o altitudine de 950 m.  Manastirea Izvorul Muresului a fost infiintata din dorinta comunitatii locale in 1996.  Complexul monahal cuprinde:  biserica in stil brancovenesc, corpul de chilii cu paraclis, casa duhovnicului, clopotnita si alte anexe gospodaresti.

Asediu in cetatea cu sfinte
- Ctitorita de Preasfintitul Ioan Selejan, episcopul Harghitei si al Covasnei, manastirea de maici de la Izvorul Muresului e unul din rarele semne ca tinuturile strabatute de Olt si de Mures ar mai fi romanesti. Haina calugareasca e adesea un simbol al martiriului moral -
         Nu departe de locul in care Oltul si Muresul izvorasc impreuna, pregatindu-se de lunga calatorie prin Transilvania, straluceste in soare o manastire de o frumusete care Il face sa lacrimeze chiar si pe Dumnezeu. Curata si alba ca o mireasa purtata catre altar, impodobita cu flori si cu diadema albastra a cerului asezata pe crestet, un singur lucru pare in preajma ei de neinteles: braul de ziduri care o inconjoara, aparand-o parca de o primejdie – sute de tone de piatra groasa, fortificata, cladita asemenea cetatilor medievale. De cine sa apere aceste ziduri inalte, pe cele douazeci si sase de maicute adunate in obstea Manastirii Izvorul Muresului? Cum ar putea cineva sa le atace pe aceste fetiscane abia iesite din jocurile copilariei, care isi inchina cu atata smerenie viata lui Hristos? Manastirea e inconjurata de hectare intregi de poieni si padure, un adevarat domeniu regesc, strabatut doar de pasari, de lumina stralucitoare a zilei si de cate un urs ratacit. Dar nu de salbaticiunile din paduri au maicutele a se teme, ci de salbaticiunile cu chip omenesc. Suspinand intre ele, isi amintesc si acum seara aceea tihnita cand, plimbandu-se pe aleile inflorite, dupa istovitoarele ascultari ale zilei, portile cele inalte au fost izbite in laturi si cateva masini au intrat in viteza, cu farurile aprinse, strivind sub roti curtea curata si dereticata de mana lor. S-au napustit apoi asupra calugaritelor, prefacandu-se ca le calca, in bataie de joc, fugarindu-le care incotro, injurandu-le cu patima si cu ura in limba lui Attila. Inspaimantate, monahiile s-au retras impreuna in mijlocul curtii, rugandu-se si plangand. Pana atunci, unele dintre ele nu aflasera ca fiarele din padure sunt adesea mai blande ca oamenii. In clipa aceea, din capatul aleii, din indepartata cladire a staretiei, a pornit spre locul dezastrului un barbat. Calugar cu trup de razboinic, cu barba si vesmant cenusii, a inchis portile grele ale manastirii si, zavorandu-le, s-a intors cu fata spre intrusi. Era parintele si duhovnicul lor, Preasfintitul Ioan Selejan, Episcopul Harghitei si Covasnei, ctitor si aparator al tuturor manastirilor romanesti din aceasta uitata parte de tara: “Ce doriti, frati crestini? Nu stiti romaneste? Prea bine.” Si, inaltandu-si bastonul cu maciulie de argint, le-a strigat unor oameni veniti la munca la manastire: “Mai, baieti, ia aduceti niste benzina, sa aruncam pe masinile astea!” “Iertati parinte!.”, a implorat capetenia agresorilor, amintindu-si subit graiul locului. “Ne-am luat prea tare cu bautura!” A fost iertat crestineste, dar la putina vreme s-a intamplat ca Dumnezeu insusi l-a pedepsit pe omul acela: a cazut de pe casa, rupandu-si trupul si oasele. In ziua cand agoniza in spital, maicile de la Izvorul Muresului l-au pomenit in rugaciuni, la Sfanta Liturghie.
         A fost insa doar inceputul. Alti si alti urmasi ai lui Attila au scris cu vopsea cuvinte spurcate pe zidurile manastirii sau indemnuri razboinice: “Afara de pe pamantul secuiesc!”. Nici una dintre monahii nu a scapat fara sa fie injurata si umilita. Politia de la Vosloveni e departe, vine cu intarziere si, mai ales, doar cand vrea. Vosloveni e singurul sat romanesc, pierdut intr-o mare de ungurime, la fel ca si Manastirea Izvorul Muresului. Un loc uitat, pe care guvernantilor de la Bucuresti le e mai usor sa il taie de pe harta cu pixul decat sa-i asculte durerile.